Ilie Bolojan a preluat Ministerul Energiei și încă de ieri dimineață a făcut o ședință cu Transelectrica și ANRE, iar unii dintre noi știm și de ce a preluat chiar el acest minister și știm ce caută.
Dar sunt două dosare pe care Bolojan ar trebui să le pună pe masă luni dimineața. Vin din mandatul lui Virgil Popescu.
I. Afacerea SAPE și măștile din Vietnam
🗞️ Citește și Acestea
SAPE a achiziționat în 2020, în baza unui contract de mandat cu CN Romarm SA, aproape 96 de milioane de bucăți de măști faciale de uz medical la prețul de 0,3 USD/bucată – total 30 milioane USD.
Din întreaga cantitate, a valorificat prin vânzare doar 5%, restul fiind donat IGSU. Cheltuielile de exploatare ale societății au fost majorate cu 141.300 mii lei, reprezentând costurile acumulate până la donație.
Curtea de Conturi a estimat prejudiciul la 72.249.840 lei. Dosarul a ajuns la DNA structura centrală, cu capetele de acuzare abuz în serviciu și gestiune frauduloasă.
Rețineți structura: o companie de stat din sistemul energetic – SAPE, al cărei acționar unic este Ministerul Energiei – ajunge să cumpere măști sanitare în pandemie. Nu prin Ministerul Sănătății, nu prin UNIFARM, ci printr-o companie al cărei obiect de activitate era gestionarea participațiilor statului în energie. Iar Romarm – companie de apărare – devine mandatar pentru achiziția de echipamente medicale din Vietnam.
Cine a dat instrucțiunea? Cine a semnat mandatul? De ce SAPE? De ce Romarm? Acestea sunt întrebările pe care DNA le are de aproape trei ani pe masă și unde, acum câteva luni, au început să apară și niște denunțuri.
II. Iernut, proiectul-fantomă al energiei românești
Lucrările au început în 2016. Termenul inițial de finalizare era 2020. Contractul cu Duro Felguera și Romelectro a fost reziliat în 2021 pentru nerespectarea obligațiilor. În 2023 s-a semnat un nou contract cu același constructor. Noul termen – decembrie 2024 – nu a fost respectat nici acesta.
În septembrie 2025, Romgaz a reziliat contractul pentru a doua oară. Motivul: neexecutarea obligațiilor contractuale, inclusiv nerespectarea termenelor. Centrala se afla la 98% grad de realizare, blocată la 2% distanță de finalizare, timp de ani de zile.
Noul termen anunțat: sfârșitul lui 2026. Romgaz a demarat proceduri pentru executarea garanțiilor de bună execuție și atribuirea contractelor pentru lucrările rămase.
Cifrele contabile sunt clare. Dar întrebările nu sunt contabile.
Cum a fost posibil ca același constructor să primească al doilea contract după ce a eșuat complet primul?
Cine a negociat contractul de tranzacție din 2023 care a inclus returnarea garanției de bună execuție executate?
Ce s-a întâmplat cu banii publici plătiți pentru 8 ani de lucrări la o centrală care funcționează azi tot la un singur grup de 200 MW – ca în 2013?
Concluzia pe care ar trebui să și-o scrie Bolojan pe un post-it este simplă: sistemul energetic românesc nu a fost capturat dintr-o dată. A fost capturat strat cu strat: prin contracte prelungite cu constructori incompetenți, prin achiziții absurde care ocolesc obiectul de activitate al companiilor, prin dosare DNA care stau ani fără soluție. Iernut și SAPE-Vietnam nu sunt incidente izolate. Sunt simptomele aceleiași logici: companiile de stat din energie servesc drept vehicule discreționare de cheltuire a banului public, cu acoperire politică la fiecare nivel.
Dacă noul ministru al energiei – care este și premier – vrea să înțeleagă cu adevărat „băieții deștepți”, nu trebuie să caute în organigrame. Trebuie să urmeze banii. Iar banii duc, invariabil, la contracte cu termene niciodată respectate și la achiziții care nu au nicio logică economică.
