În ultimii ani tot ceeace am putut vedea în politica românească a fost surprinzător și incredibil. Totul s-a produs sub ochii noștri, fără rușine, ca un scuipat în față. Mă refer la transformarea tuturor partidelor în așa-numite ”partide tenie” începând cu tenia cea mai lungă, având la un capăt USR și la celălalt cloaca ”renew” ( formularea aparține dlui Răzvan Boanchiș, și este cea mai aproape de adevăr dintre toate vietățile – de la căpușe ori limacși, cu care ar semăna. Și. chiar seamănă).
Toată această degringoladă produsă în România, se vrea în dorința acestor tenii spilcuite o stare de așa-zisă ”stabilitate”. O stabilitate cu ei la putere. Să se distrugă totul, doar ei să rămână la conducere. Să crească jaful distrugător al taxelor și impozitelor, să moară sectorul privat (afară de multinaționale!), dar ei și clientela lor angajată la Stat să rămână eternă și favorizată!
🗞️ Citește și Acestea
Mizeria care ține de ceva timp, a așa-zisei desemnării candidaților a scos la suprafață iarăși – de parcă n-am fi știut – care este adevărata ”substanță” a politicianului român actual. Fie că e un submediocru uns cu alifiile periferiei, fie că e un medic, care și-a ales, din milioanele de cetățeni ai țării drept naș și sfătuitor, cu care se consultă în deciziile majore, exact pe cel care a distrus România mai mizerabil decât a făcut-o Ceaușescu, – sceleratul Traian Băsescu.
Pliniu cel Bătrân a fost preocupat de probleme de istorie, de filologie, literatură, scriind chiar un„tratat de oratorie”, dar și o „Istorie naturală”, cea mai importantă şi amplă operă a sa, o sinteză a tuturor cunoștințelor epocii, din domenii cum ar fi geografia, zoologia, botanica, mineralogia sau farmacologia.
A murit la 56 de ani, în anul 79 d.Hr., în violenta erupție a vulcanului Vezuviu, cel care a distrus orașele Herculanum și Pompei .
Pilinius a făcut și cronici de artă, ocupându-se îndeaproape viața artelor Romei. De la el aflăm cum la o expoziție a pictorului Apelles, unul dintre privitori, un cizmar, a luat în râs tabloul, spunându-i pictorului în față faptul că o sanda a unui personaj din tablou, nu era bine pictată. A mers mai departe, făcând și alte aprecieri critice despre alte elemente ale tabloului. Atunci, pictorul i-a răspuns enervat: „Ne sutor ultra crepidam!” („Cizmarule, nu mai sus de sanda!”).
Avem, cel puțin în politica româniei o suprapopulare cu cizmari, care sunt ferm convinşi că în tot ce spun şi ce fac, sunt singurii aleși, care au dreptate. E puzderie de cizmari – săndălari care susțin o liotă de naşi, de fini, amante și mii de încrengături care duc până jos, la suburbiile inteligenței omenești. Avem o inflație de cizmari din cei mai periculoşi, de la cei care și-au închis balconul, ca să ca să dospească ligheanul cu aluat pentru covrigi, dominați de ambiții mărunte, de cartier mărginaș? Se prefac, oare, că nu văd că oamenii de bun-simţ din jur îi detestă?
Oricum, ceeace e clar, e faptul că nu s-a ajuns, în atâta mamă de ani să știm, ca în alte țări la al căror nivel de trai aspirăm, cum ar trebui să arate un politician, ori care ar trebui să fie, în mare, portretul-robot al unui primar. Dacă aruncăm o privire asupra imaginii primarilor orașelor mai mari, sau mai mici ale Europei, e ușor să observăm cât de jos a ajuns gândirea celor care propun astfel de oameni în țara noastră. Poate, resimțim și o imensă rușine după o astfel de comparație.
Deunăzi, la Cluj a apărut un tânăr domn care nici mai mult, nici mai puțin a susținut că va candida la primăria din Cluj și îi reprezintă pe ”clujenii invizibili”. Nu zâmbiți! E adevărat!
”Candidez pentru primăria Cluj-Napoca și sunt întrebat de zile bune din partea cărui partid o fac. Candidez din partea partidului clujenilor invizibili, un partid care de ani buni e o stare de fapt și o stare de spirit în orașul nostru. E un partid al oamenilor nevăzuți, neauziți, care deja de prin 2016 erau cu zecile de mii. Sunt cei care duc Clujul acesta în spate, cu rele și cu mai puțin rele. Voi sunteți cei care nu vă permiteți din salariul pe care îl aveți, în cel mai scump oraș din țară, să ieșiți la restaurant. Voi sunteți cei care alergați după 3 joburi ca să mergeți vara în vacanță în Bulgaria, iar uneori cu greu vă plătiți iarna facturile.
Voi sunteți cei care stați în Cluj, în cozi interminabile de mașini și respirați noxe infernale. Voi sunteți mamele, că uneori mai plimb și eu căruciorul, care navighează printre mașini pe trotuare și ieșind pe carosabil vă riscați viața. Voi sunteți oamenii care alergați dimineață între școală și bloc pentru că nu aveți școli în cartiere. Și exemple de acestea, de oameni invizibili ai Clujului, pot să meargă la infinit.”
Sigur – sună bine ca cineva, în cazul nostru un posibil viitor primar – să se intrereseze și să simpatizeze de oamenii care sunt săraci, și care muncesc și nu se ajung cu banii. Să-și dorească ”să fie bine, ca să nu fie rău!” Ce n-am înțeles, e cum anume îi va îmbogăți pe cei de care îi pasă atât de mult: săracii. Sau o să-i sărăcească pe cei bogați? Candidatul nu ne detaliază.
O fi treaba unui primar să eradicheze sărăcia?Sau bogăția? Nu știu. Și mie imi pare rău de orice necăjit. Sunt Creștin Ortodox iar pentru un astfel de om îi crește încă din copilărie sentimentul de compasiune față de aproapele. Dar nici măcar religia nu s-a gândit să recomande că a ajunge primar este o posibilitate de a organiza corect bogăția și sărăcia în turmă.
Nu știu cum se pot alege primarii, deputații, șefii, în general. Ce știu sigur e că fiecare dintre cei cărora li se aprinde în creier și inimă dorința arzătoare de a conduce – în orice loc din care se poate conduce, ar trebui obligat să citească istorioara lui Pliniu cel Bătrân. Ca să nu fim cu toții nevoiți să constatăm adevărul celor spuse de Caragiale: ”Pentru orice român ce știe a citi, cel mai greu lucru e a nu scrie!”
Frază care, adusă în realitate, ar putea suna așa: Pentru orice român care se uită la știrile și talk show-urile televiziunilor, cel mai greu lucru este a nu deveni el însuși politician. Chiar și candidat. La orice.
