Angajați din mai multe aeroporturi europene au anunțat acțiuni de protest în luna decembrie, nemulțumiți de salariile mici și condițiile de muncă, informează Euronews. Grevele ar putea provoca întârzieri semnificative, anulări de zboruri și cozi mai mari la check-in și la preluarea bagajelor.
Italia deschide seria protestelor
Primele greve sunt programate în Italia, miercuri, 17 decembrie. Acțiunea va avea loc între orele 13:00 și 17:00 și va implica personalul de la sol, angajați ai companiilor aeriene, dar și controlori de trafic aerian responsabili de spațiul aerian din jurul Romei.
Protestele ar putea genera perturbări pe tot parcursul zilei și chiar după încheierea grevei, cu efecte resimțite pe aeroporturile din Milano, Roma, Veneția, Catania și Napoli, unde pasagerii sunt așteptați să se confrunte cu cozi mai lungi la check-in și la bagaje.
Greve anunțate în Marea Britanie și Scandinavia
În Marea Britanie, personalul de la sol al companiei easyJet, de pe aeroportul Luton din Londra, va intra în grevă în perioadele 19–22 decembrie și 26–29 decembrie.
Totodată, între 22 și 24 decembrie, precum și pe 26 decembrie, însoțitorii de bord ai Scandinavian Airlines Services (SAS) au anunțat o acțiune de protest. Zborurile către destinații importante precum Copenhaga, Stockholm și Oslo ar putea fi afectate, potrivit Euronews.
În Spania se anunță greve repetate până la finalul anului
În Spania, grevele vor continua până pe 31 decembrie, în zilele de miercuri, vineri, sâmbătă și duminică, în mai multe intervale orare: 5:00–9:00, 12:00–15:00 și de la 21:00.
Pasagerii Ryanair sunt printre cei mai expuși întârzierilor, fiind așteptate cozi mai mari la serviciile de check-in și la preluarea bagajelor pe aeroporturile din Alicante, Barcelona-El Prat, Girona, Ibiza, Lanzarote, Madrid-Barajas, Malaga, Palma de Mallorca, Santiago de Compostela, Sevilla, Tenerife Sud și Valencia.





















