Andrei Stoiciu, team leader de diplomație publică și autor al cărților „Influence Architects”, susține că imaginea construită în jurul lui Ilie Bolojan reprezintă un exemplu relevant despre modul în care sistemul politic românesc produce și promovează periodic „figuri de salvare” pentru opinia publică.
Într-o amplă analiză publică, Stoiciu afirmă că fostul premier nu trebuie analizat doar ca persoană politică, ci ca produs al unei „arhitecturi narative” create pentru a susține ideea unui administrator eficient și auster.
🗞️ Citește și Acestea
„Bolojan nu este doar un caz politic. Este un studiu despre cum sistemele fabricate produc salvatori, apoi încearcă să le salveze legenda când realitatea îi contrazice”, afirmă autorul.
Potrivit acestuia, imaginea lui Bolojan a fost construită în jurul unor teme recurente: eficiență, disciplină, austeritate și capacitate administrativă.
„Ani de zile publicului i s-a livrat aceeași construcție: omul gospodar, omul eficient, omul rece, omul care nu vorbește mult, omul care taie, omul care repară, omul care știe administrație. Aceasta nu este simplă imagine publică. Este arhitectură narativă”, spune Stoiciu.
Autorul susține că mecanismul de construire a unei astfel de imagini presupune eliminarea contradicțiilor și amplificarea unor trăsături considerate utile pentru consolidarea unei imagini de „salvator tehnic”.
„Se ia un profil administrativ, se elimină contradicțiile, se amplifică disciplina, se transformă tăierea în curaj, se transformă austeritatea în responsabilitate, se transformă lipsa de viziune în seriozitate”, explică acesta.
În analiza sa, Stoiciu afirmă că problema României nu este exclusiv una administrativă, ci una structurală.
„România are o problemă de captură. Iar când un stat capturat aduce un administrator și îl numește salvator, nu reformează statul, doar administrează captura mai eficient”, afirmă autorul.
El consideră că ruptura apare în momentul în care discursul oficial nu mai coincide cu realitatea economică și socială percepută de populație.
„Poți spune că faci reformă, dar omul simte factura. Poți spune că stabilizezi bugetul, dar omul simte prețurile. Poți spune că tai privilegiile, dar omul vede că sacrificiul cade tot pe cei fără protecție”, spune Stoiciu.
Potrivit acestuia, în momentul în care „costul real contrazice legenda oficială”, sistemul politic și mediatic începe ceea ce el numește „propaganda de recuperare”.
„După cădere, nu se discută rece despre rezultate. Se discută despre caracter. A încercat, a avut curaj, nu l-au lăsat, nu l-am meritat. A fost singur împotriva tuturor”, afirmă autorul.
Stoiciu consideră că această tehnică este folosită pentru salvarea mitului politic construit în jurul liderului.
„Când nu poți apăra efectul, moralizezi intenția. Dacă omul a suferit, trebuie să fi fost bun. Dacă a fost atacat, trebuie să fi fost periculos pentru sistem. Dacă a căzut, înseamnă că voia să facă bine. Nu neapărat”, spune acesta.
În opinia sa, Ilie Bolojan „a fost construit ca soluție pentru un sistem care voia ordine, fără transformare reală”.
„Voia disciplină, fără restructurare profundă. Voia austeritate, fără deparazitare. Voia control, fără legitimitate. Și când formula a cedat, mașinăria a încercat să salveze mitul”, afirmă Stoiciu.
Autorul avertizează că, în lipsa unei schimbări structurale reale, orice figură prezentată drept „salvator” riscă să devină doar o interfață a sistemului.
„Un sistem bolnav nu se vindecă printr-un avatar sănătos la suprafață. Dacă arhitectura este viciată, orice salvator devine interfață. Orice reformator devine instrument”, susține acesta.
În finalul analizei, Andrei Stoiciu îndeamnă publicul să privească dincolo de imaginea liderilor politici și să analizeze mecanismele care îi produc și îi susțin.
„Când vi se prezintă un om ca soluție miraculoasă, întrebați imediat cine l-a selectat, cine îl amplifică, cine îi protejează legenda, cine plătește costul reformei lui și cine rămâne neatins”, afirmă autorul.
Stoiciu anunță că într-un episod viitor va analiza și alte figuri politice importante din ultimii ani.
„Vom vorbi despre seria completă Băsescu, Iohannis, Cioloș, Cîțu, Ciucă, Ciolacu și Bolojan. Nu ca persoane, ci ca arhetipuri ale unui sistem de influență care și-a ratat fiecare mască”, concluzionează acesta.
