Există ceva aproape comic, dar și puțin trist, în furia cu care Adrian Papahagi a decis să îl execute public pe Nicușor Dan după discursul acestuia de Ziua Europei. Spun comic pentru că vorbim despre unul dintre cei mai înfocați susținători ai actualului președinte, unul dintre intelectualii care au transformat campania electorală într-o confruntare apocaliptică între „Europa civilizată” și „barbaria trumpisto-putinistă”, iar acum, după un discurs birocratic, rece și destul de banal, are revelația că omul pe care l-a împins aproape mesianic spre Cotroceni începe să semene periculos cu… exact Europa oficială de astăzi.
Și poate aici este adevărata dramă a lui Papahagi: nu că Nicușor Dan ar fi devenit „suveranist”, ci că Bruxelles-ul însuși nu mai vorbește de ceva vreme limba exaltată pe care o vorbea bula progresistă românească în urmă cu trei-patru ani.
Textul lui Adrian Papahagi este, în esență, un rechizitoriu emoțional. Un intelectual care până mai ieri îl ridica pe Nicușor Dan la rangul de salvator al direcției occidentale a României descoperă brusc că președintele îndrăznește să vorbească despre interese naționale, despre faptul că România trebuie să negocieze mai bine în Uniunea Europeană și despre nevoia unei relații solide cu Statele Unite. Iar Papahagi reacționează aproape ca un om trădat sentimental.
🗞️ Citește și Acestea
„Tot ieri, Nicușor Dan a semnalat subtil că se îndepărtează de mandatul pe care i l-au acordat 53,6% dintre cetățenii României, transmițând prin criticile lui răceală față de UE și apropiere de MAGA”, scrie profesorul clujean, într-un pasaj care pare mai degrabă extras din jurnalul unui militant dezamăgit decât din analiza unui intelectual rece și lucid.
Problema este că, dacă citești efectiv discursul lui Nicușor Dan, nu găsești aproape nimic din panica descrisă de Papahagi. Președintele spune, textual: „România a fost de multe ori slabă în interiorul Uniunii Europene, în discuțiile care au avut loc acolo. România nu și-a apărat de multe ori, în mod coerent, obiectivele. În interiorul Uniunii Europene, țările europene își promovează interesele naționale.”
Iar aici începe isteria.
Pentru că, în universul ideologic al unei anumite părți a intelectualității românești, simpla folosire a expresiei „interese naționale” pare să activeze automat toate alarmele despre Trump, Orban, MAGA, Putin și apocalipsa occidentală.
Doar că există o mică problemă: exact asta spune astăzi și Bruxelles-ul.
Și aici intervine observația excelentă a jurnalistei Mihaela Gherghisan Naum, una dintre puținele voci care mai urmăresc lucid și fără exaltări mistice transformările de discurs de la nivel european.
„Discursul lui Nicușor Dan nu este nici pe departe suveranist. Este o traducere aproape mot-a-mot în limba română a ceea ce spune de la o vreme Ursula von der Leyen”, scrie aceasta, după care lovește direct în ipocrizia establishmentului european: „Este o întoarcere nesuferită și ipocrită cu 180 de grade asupra unor politici pe care ea însăși le-a promovat până de curând, ecologia exagerată fiind exemplul de căpătâi.”
Aici este, de fapt, cheia întregii povești pe care Papahagi refuză să o accepte.
Europa s-a schimbat. Radical chiar.
Astăzi, până și Ursula von der Leyen vorbește despre competitivitate economică, industrie europeană, securitate energetică, apărare comună și nevoia ca statele europene să fie mai agresive în apărarea propriilor interese economice și strategice. Germania își reconsideră politicile energetice după ce ani întregi ni s-a predicat că energia nucleară este aproape păcat ideologic. Belgia a întors și ea foaia. Green Deal-ul maximalist este rescris discret chiar de cei care îl transformaseră în noua religie europeană.
Dar la București și Cluj, o parte a elitei intelectuale încă funcționează pe software-ul ideologic din 2021.
Pentru Adrian Papahagi, Europa pare să fi rămas un soi de paradis moral în care liderii merg la Bruxelles ca la o liturghie progresistă, nu ca la niște negocieri dure între state care își urmăresc propriile interese. De aici și iritarea aproape personală că Nicușor Dan a spus un adevăr banal în orice capitală europeană serioasă: că statele își promovează interesele naționale în interiorul Uniunii.
Ceea ce este cu adevărat fascinant în reacția lui Papahagi este disproporția aproape teatrală dintre discursul lui Nicușor Dan și concluziile trase după acesta. Președintele vorbește despre parteneriatul strategic cu SUA și despre integrarea Republicii Moldova în UE, iar Papahagi vede „accente trumpiste”. Președintele spune că România trebuie să fie mai eficientă în negocierile europene, iar Papahagi traduce asta drept „răceală față de UE”.
În ritmul acesta, dacă Macron mai vorbește de două ori despre autonomie strategică europeană, probabil va fi declarat și el agent MAGA.
Iar aici apare poate partea cea mai ironică a întregii povești: jurnalista Mihaela Gherghisan Naum îl critică pe Nicușor Dan exact din direcția opusă față de Papahagi. Nu pentru că ar fi devenit suveranist, ci pentru că, spune ea, nici măcar nu înțelege foarte bine ceea ce citește și reproduce mecanic noul discurs al Ursulei von der Leyen.
„Nicușor nu crede nimic. Imitație ieftină, teamă și amatorism al anturajului. Cred sincer că nu a priceput și nu a reținut o iotă din ce a citit”, scrie aceasta într-o formulare infinit mai dură decât întreg editorialul lui Papahagi.
Și probabil aici este adevărul cel mai incomod pentru toată lumea.
Nu asistăm la o convertire ideologică spectaculoasă a lui Nicușor Dan către trumpism sau „suveranism soft”. Asistăm la ceva mult mai banal și mai puțin spectaculos: adaptarea timidă și ușor stângace a administrației prezidențiale la noul ton al Europei oficiale, o Europă care vorbește astăzi despre industrie, energie, securitate, apărare, competitivitate economică și interese strategice într-un mod pe care, paradoxal, o parte dintre intelectualii români încă îl confundă reflex cu „trumpismul”.
